Prea Târziu....

Când iubirea te orbeşte
Şi e să n-ai noroc
Suferă cel ce iubeşte
Nu cel ce râde stând in loc

Oare trebuie să pierd
Să simt că n-am noroc
Aş vrea să te ating
Şi lângă inimă să te simt

Şi aştept acea unică zi
In care iţi vei aminti
Că pentru tine eu trăiesc
Şi doar pe tine te iubesc

Erai a mea iubire
Şi singura avere ce-o aveam
Dar ai plecat ş-ai luat cu tine
Şi puţinul ce-l doream

Au fost clipe multe
Sau poate prea puţine
Dar eu mereu
Imi amintesc de tine

Am crezut când ingeri mi-au spus
Că doar pe tine te voi iubi
Am crezut in al tău sărut
Dar tu refuzi să vi...

La o partidă.....de cărti!!!

Am început să caut mult prea multe motive şi lucruri care să mă motiveze că te vei întoarce înapoi şi vei da din nou culoare vieţii mele obscure, că îmi vei da puterea să cred că se va întâmpla totul cum îmi doresc eu. Dar de fapt în orice activitate făceam spuneam că dacă voi reuşi tu vei veni înapoi. Te jucam doar la un zar! Am început să joc cărţi cu tine (imaginea perfectă a fiinţei pe care o iubesc) Am împărţit cărţile fiecare primind câte 5 cărţi. Şi astfel a început jocul pentru cea mai mare miză a vieţii IUBIREA. Am aruncat pe masă O CLIPĂ dar tu ai aruncat O ZI, ai câştigat prima mână dar nu era nimic mai aveam încă 4 cărţi în mână şi care erau destul de mari. Am ales dintre cele 4 cărţi AMINTIREA dar tu ai câştigat din nou aruncând pe masă UITAREA. Devenisem atât de stresat pentru că doream neapărat să câstig eram atât de motivat să câştig crezând că doar aşa îţi voi recapăta inima. Pun jos o carte foarte grea şi anume DRAGOSTEA la care tu pui jos TĂCEREA... am câştigat prima carte, nu îmi mai permiţeam pierderea unei cărţi pentru că asta însemna dezastrul. Cea de-a 4 a carte a mea a fost ADEVĂRUL la care tu ai aruncat MINCIUNA... câştigasem din nou, era egalitate. Tot jocul meu se baza pe ultima carte care putea să mă facă învingător, păstrasem aceasta carte de la început ştiind ca voi avea nevoie de ea. În final din strafundul inimi mele pun jos cuvântul suprem TE IUBESC iar în acel moment tu ai început să zâmbeşti arogant în timp ce priveai cartea ta. Eram atât de curios dar ai dezvăluit rapid misterul cărţii tale. Cartea ta era TIMPUL... care răsturna sentimentul meu în TE-AM IUBIT. Trist şi tăcut cu ochii plini de lacrimi mă ridic de la masă... AM PIERDUT!!! În final mi-am dat seama că trebuia să îţi dovedesc zi de zi dragostea mea pentru ca acum să nu fi fost niciodată nevoit să îmi joc şi ultima carte!!!

Cele două zile!

Există două zile pe săptămână pentru care n-ar trebui să ne neliniştim, două zile fără îngrijorare, fără teamă.
Prima, este ziua de ieri, cu greşelile comise, cu paşii greşiţi, cu regrete şi suferinţe.
Ziua de ieri a trecut şi acum este în afara controlului nostru pentru totdeauna. Toţi banii din lume nu ne-ar putea readuce ziua de ieri. Este imposibil să reluăm o faptă de ieri ori să ştergem un cuvânt.
Ziua de ieri a trecut!
Cealaltă zi care n-ar trebui să ne neliniştească, este ziua de mâine; cu adversităţile ei imposibile, cu poverile ei, cu promisiunile ei de speranţă şi controlul limitat.
Mâine, soarele se va înălţa în toată splendoarea lui sau îndărătul unei perdele de nori. Dar fiţi siguri, el va răsări! Iar înainte ca el să răsară, nu este nimic de făcut, pentru că ziua nu s-a născut încă.
Nu mai rămâne decât astăzi!
Fiecare din noi poate face faţă bătăliilor unei zile. Numai atunci când adăugăm poverile de ieri la cele de mâine nu putem continua.

Nu experienţele zilnice duc la nebunie. Ci regretele de ieri însoţite de temerile pentru mâine.