De-aş fi un înger pe pământ,
Aş aduna tot ce-am mai sfânt.
Sub un mic, alb aşezământ,
Ce seamănă cu un veşmânt.
Aş ţine tot la pieptul meu,
Cum inima mi-o ţine un zeu,
Şi astfel printr-un procedeu,
Ar deveni un mic nucleu.
Poate eu am deţinut,
Ceva ce în mine a crescut,
Uşor, uşor a decăzut,
Acel veşmânt s-a descusut.
Şi-n inimă ce a rămas,
Un suflet gol şi pătimaş,
E doar un mic sinucigaş,
Ce cântă la un fluieraş.
Dar eu sunt un Belzebut,
Pe pământ, sunt de temut,
Un înger ce a decăzut,
Într-o durere, ce a durut.
Eu astăzi am făcut să plângă,
Prin inimă să îi străpungă,
Acea durere atât de lungă,
Încât eu am rămas pe lângă.
Astăzi vin, iertare-mi cer,
Un Belzebut cuprins de ger,
Din iad venita-m cavaler,
Iertare sincer... eu îmi cer.
